Parohia Popești

Ce este virtutea creștină?

Virtutea creștină este deprinderea statornică de a făptui binele, datorită puterilor firești ale omului și ajutorului harului dumnezeiesc.

Câte feluri de virtuți sunt?

Sfânta Biserică ne învață că sunt:

1. Virtuți creștine teologice, adică virtuțile care se dobândesc cu ajutorul harului dumnezeiesc și se întăresc prin stăruința statornică a credinciosului
2. Virtuți creștine morale, adică virtuțile care sunt înnăscute în om ca puteri și se dezvoltă în chip desăvârșit ca deprinderi cu ajutorul harului dumnezeiesc.

Care sunt virtuțile teologice?

Virtuțile teologice sunt: credința, nădejdea și dragostea (cf. 1 Corinteni 13, 13).

Se numesc virtuți teologice pentru că:

1. Ne îndreaptă întreaga ființă în chip nemijlocit, către Dumnezeu și ne unesc strâns cu El.
2. Nu se nasc și nu se dezvoltă în sufletul nostru decât cu ajutorul harului dumnezeiesc, care se revarsă în suflet prin Sfintele Taine.

Virtuțile teologice sunt cea mai bună zestre a credinciosului în lupta sa contra păcatului și pentru dobândirea mântuirii. Din aceste virtuți răsare și se hrănește întreaga viață de evlavie și de faptă mântuitoare a creștinului.

Sfânta Scriptură ne spune că, dintre virtuțile teologice, mai mare este dragostea. „Ci acum rămân acestea trei: credința, nădejdea, dragostea. Dar mai mare între ele este dragostea” (1 Corinteni 13, 13).

Dragostea este arătată ca mai însemnată între virtuțile teologice pentru că:

1. Nu ne putem câștiga mântuirea decât dacă la credință și nădejde adăugăm faptele iubrii de Dumnezeu și de semeni. Sf. Apostol Pavel ne învață că: „În Hristos Iisus prețuiește (…) credința care este lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6)
2. Iubirea este dovada biruinței asupra păcatului. Dacă credința și nădejdea mai pot fi, în sufletul creștinului, laolaltă cu păcatul, iubirea nu poate trăi decât acolo unde păcatul este biruit. Nici nu s-ar putea să ai sufletul plin de iubire față de Dumnezeu și de semeni și, în același timp, să săvârșești păcate contra lor..
3. Credința și nădejdea ne apropie de Dumnezeu, dar, în același timp, ne arată și depărtarea dintre noi și El. Iubirea însă ne unește în chipul cel mai strâns cu Tatăl Ceresc și ne chezășuiește dobândirea asemănării cu El.
4. Iubirea scoate pe credincios de sub apăsarea fricii. Credinciosul, în sufletul căruia este vie iubirea de Dumnezeu și de semeni, este plin de încredere și de bărbăție. Unul ca acesta nu se mai teme de nimic. Sfânta Scriptură ne învață că: „Iubirea desăvârșită alungă frica” (1 Ioan 4, 18).
5. Mai mult decât credința și nădejdea, iubirea ne sporește puterile de împotrivire față de păcat și ne întărește întru săvârșirea de fapte mântuitoare. „Dacă cineva Mă iubește, păzi-va cuvântul Meu (…). Cine nu Mă iubește nu ține cuvintele Mele” (Ioan 14, 23-24).
6. Dacă credința și nădejdea mai pot lăsa pe credincioși să rămână despărțiți unii de alții, iubirea nu îngăduire aceasta. Ea îi apropie pe oameni, îi înfrățește și îi face să muncească și să trăiască în pace. De aceea, Mântuitorul face din iubire semnul după care pot fi cunoscuți adevărații Săi ucenici. „Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea iubire unii către alții” (Ioan 13, 35)

Care sunt virtuțile morale?

Cele mai de seamă virtuți morale sunt: înțelepciunea, dreptatea, cumpătarea și bărbăția.

Ce este înțelepciunea creștină?

Înțelepciunea creștină este puterea sufletească a omului, trasnformată în deprindere, cu ajutorul harului dumnezeiesc, de a vedea în orice împrejurare, ce anume cere legea morală creștină și care sunt mijloacele cele mai potrivite pentru înfăptuirea hotărârilor luate. Sfânta Scriptură ne dă deseori îndemnul să fim înțelepți: „Fiți înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii” (Matei 10, 16; Luca 21, 15). „Și de este cineva din voi lipsit de înțelepciune să ceară de la Dumnezeu (…) și se va da lui” (Iacov 1, 5).

Ce este dreptatea creștină?

Dreptatea creștină este puterea sufletească a omului, transformată în deprindere, cu ajutorul harului dumnezeiesc, de a-și împlini toate datoriile sale, în ordinea cerută de însemnătatea lor, nu atât din frica de pedeapsă, cât mai ales din iubire față de Dumnezeu și de semeni.

Dreptatea creștină ne poruncește: să nu oprim pentru noi nimic din ceea ce nu ni se cuvine; să dăm semenilor ceea ce li se cuvine; să-i ajutăm a-și dobândi și păstra drepturile; să ne împlinim toate datoriile cetățenești, potrivit cuvântului Sf. Apostol Pavel care zice: „Dați tuturor cele cu care sunteți datori: celui cu dajdia, dajdie; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste” (Romani 13, 7).

Ce este cumpătarea creștină?

Cumpătarea creștină este puterea sufletească a omului, transformată în deprindere, cu ajutorul harului dumnezeiesc, de a-și împlini trebuințele de hrană, precum și de a-și orândui simțămintele, vorbele și, în general, toate faptele sale, stăpânindu-se în marginile îngăduite de rânduielile creștinești. Cumpătarea ne întreține sănătatea trupească și ne întărește puterile sufletești. Sfânta Scriptură ne poruncește să ne ferim de a umbla în „ospețe și beții (…), în desfrânări (…), în ceartă și pizmă” (Romani 13, 13). Ea ne îndeamnă ca, pe lângă cunoștința de cele dumnezeiești, să ne agonisim și „înfrânarea” (cf. 2 Petru 1, 6)

Ce este bărbăția creștină?

Bărbăția creștină este puterea sufletească a omului, transformată în deprindere, cu ajutorul harului dumnezeiesc, de a nu fugi din fața greutăților, ci de a lupta cu răbdare și îndrăzneală pentru înlăturarea lor. Dacă înțelepciunea arată ce anume este de făcut și ce mijloace trebuie folosite, bărbăția sau curajul duce la îndeplinire cele hotărâte.

Pildă de bărbăție ne-a dat Mântuitorul, Care, cu toate că a avut în calea Sa mari piedici și greutăți, nu S-a lăsat înfricoșat de ele, ci a stat împotriva lor, biruindu-le desăvârșit pe toate.

Pilde de bărbăție ne-au dat și Sfinții Apostoli, apoi sutele și miile de mucenici și sfinți care au suferit ocări, bătăi, schingiuiri, moartea chiar, fără să se clatine în credința și alipirea lor de Hristos și de Sfânta Lui Biserică.