Rugăciunea unei soții pentru soțul ei


O, Doamne Preabunule, Tu mi-ai dat un soț al zilelor mele pe pământ, părtaș sorții mele și sprijinul meu în timpul călătoriei acestei vieți. Fă să cunosc că el este cel ce îngrijește de mine și să nu întristez zilele lui niciodată, nici să fiu nemulțumitoare către acela care cu toate puterile sale mă îngrijește și mă sprijinește. Fă-mă supusă și îndatoritoare, ca printr-o purtare necuviincioasă să-i adaug la osteneli și să-i amărăsc pâinea ce-o câștigă pentru mine și copiii săi. Izvorule al înțelepciunii, luminează-mă să cunosc toate virtuțile căsniciei și să păstrez, printr-o înțeleaptă chivernisire, ceea ce el adună prin sudoarea feței sale și cu osteneli. Ajută-mi ca prin supunere, prin dulceața purtării mele, prin răbdarea și dragostea mea să încununez zilele lui cu flori și cu bucurii, să împart cu el fără cârtire toate loviturile sorții, și să-i fiu tovarășă nedespărțită, precum în norociri așa și în nenorociri.

Păzește-mă de împodobire necumpătată și de necuviințe, în care cad femeile care nu cunosc prețul unui soț bun și pun toată fericirea lor în podoabe și în petreceri zgomotoase și deșarte, ce trag după sine neînțelegerea, dezgustul și mii de nefericiri. Ajută-mi să mă deprind la toate virtuțile care fac podoaba femeii, pentru ca dacă vârsta sau bolile îmi vor ridica floarea tinereții și a frumuseții, să-mi rămână o inimă care să fie vrednică de dragostea și cinstea soțului și a fiilor mei, și să le dau bună pildă, întărindu-i în puterea virtuții.

Ascultă, Preabunule, umilit glasul meu și trimite binecuvântarea Ta asupra zilelor noastre. Amin.

Împărtășește dragostea

Lasă un răspuns