Parohia Popești

Ce este păcatul?

După învățătura Sfintei Biserici, păcatul este călcarea legii dumnezeiești, adică neîmplinirea voii lui Dumnezeu cuprinsă în poruncile Sale (cf. 1 Ioan 3, 4).

Păcatul este de mai multe feluri. Este un păcat cu care ne naștem fiecare dintre noi, păcatul strămoșesc, de care ne curățim prin baia Sfântului Botez.

Apoi, sunt păcatele personale, adică păcatele pe care le săvârșim fiecare dintre noi în parte. Acestea sunt de două feluri: păcate ușoare și păcate grele sau de moarte. „Este păcat de moarte (…), dar este și păcat care nu este de moarte” (1 Ioan 5, 16-17).

Păcatele ușoare slăbesc numai, nu nimicesc cu totul, legătura noastră cu Dumnezeu. Însă, păcatele grele nimicesc legătura noastră cu El și ne atrag grea pedeapsă din partea Lui. Totodată, păcatele grele ne înstrăinează și de semenii noștri.

Care sunt păcatele grele?

În fruntea păcatelor grele, Sfânta Biserică le enumeră pe acestea: mândria, iubirea de argint, desfrânarea, pizma, lăcomia, mânia și lenea. Păcatele acestea – care sunt numite și păcate capitale – lovesc greu porunca dragostei față de Dumnezeu și de semeni. Cel mândru este plin de el însuși și nu mai vrea să țină seamă de legea dragostei față de Dumnezeu și de semeni. Iubitorul de argint, adică cel ce se lipește cu toată ființa lui de bunurile materiale, ajunge să calce în picioare rânduielile omeniei și ale frăției. Desfrânatul îndrumă spre stricare și îmbolnăvire atât viața sa, cât și pe a celor cu care desfrânează. Pizmașul se întristează de fericirea semenului și se bucură de nenorocirea abătută asupra lui. Lacomul calcă fără milă în picioare drepturile semenului. Mâniosul uneltește răzbunare împotriva semenului și îi dorește nimicirea. Leneșul, în loc să lucreze împreună cu ceilalți la îmbunătățirea vieții, așa cum cere legea frăției și a dragostei, fuge de această datorie, căutând să înșele, să fure sau să cerșească, pentru a putea trăi.

Între păcatele grele, Sfânta Biserică trece și păcatele împotriva Duhului Sfânt și păcatele strigătoare la cer.

Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt:

1. Împotrivirea arătată de păcătos, cu voință și știință, față de învățătura creștină, cu scopul de a-și duce nestingherit viața sa păcătoasă.
2. Încrederea nesocotită în mila și îndurarea lui Dumnezeu. De un asemenea păcat se fac vinovați credincioșii care calcă fără teamă poruncile Domnului, bizuindu-se pe socotința greșită că Dumnezeu îi va ierta, pentru că este bun.
3. Deznădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. De acest păcat se fac vinovați cei care, socotind că Dumnezeu nu-i mai poate ierta, nu mai vor să facă nimic pentru îndreptarea lor.
4. Pizmuirea semenilor pentru harurile de care aceștia s-au învrednicit de la Dumnezeu.
5. Nepocăința până la moarte.

Acestea se cheamă păcate împotriva Duhului Sfânt, fiindcă izvorăsc din pornirea rea a păcătoșilor de a se împotrivi harurilor sfințitoare și înnoitoare pe care Duhul Sfânt voiește să le reverse asupra sufletelor lor.

Despre păcatele împotriva Duhului Sfânt, Mântuitorul spune:

Oricine va fi zis vreun cuvânt împotriva Fiului Omului, iertat va fi lui; dar cine va fi zis împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat lui nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie

Matei 12, 32

Prin cuvintele acestea, Mântuitorul nu vrea să ne spună că păcatele contra Duhului Sfânt ar covârși, prin răutatea lor, chiar și puterea de iubire și iertare a lui Dumnezeu. El vrea doar să ne atragă luarea aminte că săvârșitorul unor asemenea păcate se poate înrăi atât de mult, încât să nu mai voiască nicidecum a se căi și a cere iertare. Ocolind îndatorirea căinței și întoarcerii la Dumnezeu, săvârșitorul păcatelor contra Duhului Sfânt nu va putea fi iertat nici aici, nici în lumea de dincolo.

Păcatele strigătoare la cer sunt: uciderea cu știință și voie liberă, sodomia, asuprirea văduvelor, orfanilor și săracilor, oprirea plății lucrătorilor. La acestea poate fi adăugat păcatul pe care-l săvârșesc copiii prin necinstirea părinților.

Se numesc păcate strigătoare la cer pentru că, prin săvârșirea lor, legea iubirii de semeni este călcată atât de greu, încât ea strigă la Dumnezeu ca să pedepsească chiar în viața aceasta pe călcătorii și disprețuitorii ei.

„Ai săvârșit un păcat foarte greu”, îi zice Dumnezeu lui Cain, care ucisese pe fratele său Abel: „Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ” (Facerea 4, 10).

Iar despre sodomiți, adică despre cei ce săvârșesc desfrâu contra firii, Domnul zice: „Strigarea Sodomei și Gomorei este mare și păcatul lor cumplit de greu” (Facerea 18, 20).

Osândă grea rostește Sfânta Scriptură și pentru cei ce asupresc săraci (cf. Matei 23, 14) și opresc plata lucrătorilor, „Iată plata lucrătorilor care au secerat țarinile voastre – plată oprită de voi – strigă; și strigătele secerătorilor au intrat în urechile Domnului Savaot” (Iacov 5, 4). Osândă tot așa de grea arată Sfânta Scriptură și pentru cei care își necinstesc părinții (cf. Ieșirea 21, 15, 17).

Ce este patima?

Patima este păcatul săvârșit prin călcarea statornică a rânduielilor morale; este lăsarea în voia poftelor păcătoase.

De patimă putem scăpa:

1. Prin rugăciuni făcute cu frângere de inimă;
2. Prin muncă sârguincioasă;
3. Prin fuga de prilejurile care o înlesnesc;
4. Prin ascultarea de povățuirile duhovnicului.

Ce este ispita?

Ispita este un îndemn sau o momire la păcat. Îndemnul la păcat poate veni dinăuntru sau dinafară.

Dinăuntru, ispita se aprinde din firea cea slăbită de păcat. „Fiecare este ispitit (…) de însăși pofta sa” (Iacov 1, 14).

Dinafară, ispita vine de la diavol și de la pilda rea dată nouă de oamenii răi din jurul nostru.

Diavolul ne ispitește făcându-ne să ne îndreptăm spre fapte care nu apar ca bune, ele fiind de fapt rele. Despre ispita din partea diavolului, Sfânta Scriptură zice: „Fiți treji (…). Potrivnicul vostru, diavolul, răcnind ca un leu, umblă căutând pe cine să înghită” (1 Petru 5, 8). Dar, totodată, Sfânta Scriptură ne încredințează că Dumnezeu nu va îngădui să fim ispitiți mai mult decât putem: „ci odată cu ispita va găti și sfârșitul ei” (1 Corinteni 10, 13).

Cum putem birui ispitele?

Ispitele le putem birui:

1. Prin rugăciunea făcută cu adâncă smerenie și evlavie. „Rugați-vă ca să nu cădeți în ispită” (Luca 20, 40).
2. Prin ocolirea prilejurilor care ne pot îndemna la păcat. Să fugim deci de lene, de îmbuibare, de însoțiri cu oameni răi, de priveliști necuviincioase;
3. Prin deosebită băgare de seamă asupra primejdiei poftelor. Să nu ne oprim cu închipuirea asupra lor, ci de la început să le îndepărtăm, îndreptându-ne gândul numai spre ceea ce este curat și sfânt.

Ce ne învață Sfânta Biserică despre pedepsirea păcatului?

Sfânta Biserică ne învață că pedeapsa pentru păcat este grea. Pedeapsa vine nu numai din partea cugetului nostru și din partea semenilor, ci ea vine mai ales de la Dumnezeu, Care, la Judecata de Apoi, va da fiecăruia după faptele sale. Atunci, cei buni vor primi răsplata vieții celei de veci, iar cei răi vor fi lăsați în suferințele pe care și le-au pregătit singuri, prin neascultarea și îndepărtarea de Dumnezeu și de poruncile Lui (cf. Matei 25, 31-46).