Parohia Popești

Ce este Legea Noului Testament?

Legea Noului Testament este a doua lege suprafirească, în care se cuprinde Descoperirea dumnezeiască adusă în lume de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

De ce a fost nevoie de legea Noului Testament?

De legea Noului Testament a fost nevoie pentru că legea Vechiului Testament era nedesăvârșită, adică nu cuprindea în sine tot ce îi era de trebuință credinciosului pentru dobândirea mântuirii.

Despre nedesăvârșirea legii Vechiului Testament vorbește Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, când zice: „Să nu socotiți că am venit să stric legea sau prorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei 5, 17), adică să o desăvârșească.

În ce constă desăvârșirea legii Noului Testament față de legea Vechiului Testament?

Desăvârșirea legii Noului Testament față de legea Vechiului Testament constă în acestea:

1. Legea Vechiului Testament a fost numai o pregătire către mântuire, „un învățător către Hristos” (Galateni 3, 24). Ea a arătat că, pentru dobândirea mântuirii, este neapărat nevoie de harul sfințitor, dar nu a pus la îndemâna credinciosului acest har. Legea Vechiului Testament dă credicinciosului porunca de a împlini voia lui Dumnezeu, dar nu îi dă și harul, adică puterea care să îi ajute ca să împlinească porunca. Legea Noului Testament însă adaugă la poruncă harul mântuitor, câștigat nouă de Domnul nostru Iisus Hristos, prin jertfa Sa de pe cruce, după cum citim în Sfânta Scriptură: „Legea datu-s-a prin Moise, iar harul și adevărul prin Iisus Hristos” (Ioan 1, 17).
2. Legea Vechiului Testament dă credincioșilor învățătura, dar nu le pune în față și pilda vie a trăirii acestei învățături. Însă, în Legea Noului Testament, învățătura este dată nu numai prin cuvânt, ci și prin pilda vie a trăirii ei desăvârșite. Pilda aceasta ne-a dat-o Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
3. În legea Vechiului Testament, iubirea de semeni se mărginea la cei de același neam. În Legea Noului Testament, iubirea se îndreaptă către orice om, fără deosebire de neam, credință, limbă sau stare socială. „În Iisus Hristos (…) nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este rob nici slobod; nu mai este parte bărbătească și femeiască, pentru că voi toți una sunteți” (Galateni 3, 28).
4. În legea Vechiului Testament se cerea ca la rău să se răspundă cu rău (cf. Leviticul 24, 17, 20; Deuteronomul 19, 21). În legea Noului Testament însă Domnul ne cere ca răutatea semenului, chiar când acesta este vrăjmașul nostru, s-o biruim, copleșind-o cu bunătatea și dragostea noastră (cf. Matei 5, 44; Romani 12, 9, 17, 21)
5. În legea Vechiului Testament, ceea ce îl călăuzea pe credincios în faptele sale era mai ales frica de pedepsele lui Dumnezeu. În legea Noului Testament, Dumnezeu ni Se descoperă ca Tată al tuturor și de aceea, în ascultarea față de poruncile Lui, suntem călăuziți nu atât de frica față de El, cât mai ales de dragostea fiască pe care I-o purtăm.
   Dragostea față de Dumnezeu și dragostea față de semenei, acestea sunt cele două porunci de temelie ale legii Noului Testament. „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și ce dintâi poruncă. Iar a doua, la fel cu aceasta: să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22, 37-39)
6. Mai presus de toate, legea Noului Testament se deosebește de legea Vechiului Testament, așa cum sufletul se deosebește de trup. În înseși exemplele pe care Mântuitorul le dă privitor la desăvârșirea Legii Vechi, El arată aceasta în chip limpede. Astfel, legea Noului Testament însă oprește mânia – temeiul spiritual al uciderii (vezi alte exemple la Matei 5, 21-48)