Parohia Popești

Ce înseamnă a iubi pe Dumnezeu?

A iubi pe Dumnezeu înseamnă a ne alipi cu toată ființa noastră de El ca de binele și de sfințenia desăvârșită și a-I sluji fără abatere și cu orice jertfă; la nevoie, chiar cu jertfa vieții proprii.

Prin iubirea de Dumnezeu, creștinul, pe de o parte, scapă de alipirea bolnăvicioasă de sine însuși și de bunurile trecătoare, iar pe de altă parte, se unește în chipul cel mai strâns cu Dumnezeu. Astfel, el se împărtășește de o putere care îl ajută să treacă peste piedicile cele mai mari și să facă binele, chiar dacă i s-ar cere jertfele cele mai grele. Iubirea față de Dumnezeu o arătăm prin iubirea față de aproapele nostru.

Ce este iubirea aproapelui sau semenului?

Iubirea aproapelui sau a semenului este mai întâi biruirea, cu ajutorul lui Dumnezeu, a grijilor nemăsurate față de noi înșine; apoi, apropierea și intrarea în legătură cu semenul nostru, spre a-l sprijini ca pe un frate, cu vorba și cu fapta, atât în cele ale vieții duhovnicești, cât și cele ale vieții trupești, fără să așteptăm ceva în schimb de la el. După învățătura Mântuitorului, aproapele nostru este orice om (cf. Luca 10, 30-37).

De ce Noul Testament ne cere să iubim și pe vrăjmași?

Noul Testament ne cere să iubim și pe vrăjmași (cf. Matei 5, 43-44) pentru că Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască (cf. 1 Timotei 2, 4).

De unde putem cunoaște voia lui Dumnezeu?

Voi lui Dumnezeu o putem cunoaște după legile și poruncile Lui, pe care le găsim:

1. În Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție;
2. În rânduielile firii omenești și ale firii însuflețite și neînsuflețite.

De câte feluri sunt legile lui Dumnezeu?

Legile lui Dumnezeu sunt de două feluri: legi firești și legi suprafirești.

Ce este legea morală firească?

Legea morală firească este legea dată de Dumnezeu pentru călăuzirea ființelor înzestrate cu judecată și cu voie liberă. I se zice firească fiindcă este pusă de Dumnezeu în firea noastră și o cunoaștem cu puterile firești ale cugetului nostru.

Rostul legii morale firești este să ne dea capacitatea de a cunoaște ce este bine și ce este rău. Totodată, legea morală firească ne ajută să înțelegem că săvârșirea binelui este cerută de însăși firea noastră și că săvârșirea răului este împotriva firii.

Despre legea morală firească, Sfânta Scriptură zice: „Păgânii cei ce n-au lege din fire fac ale legii” (Romani 2, 14). Adică cei ce n-au legea dumnezeiască scrisă sunt și ei călăuziți după o lege: legea morală firească, așezată de Dumnezeu la temelia vieții omenești.

Păcatul doar întunecă legea morală din inima omului, dar nu o înlătură niciodată cu totul.

Ce este legea morală suprafirească?

Legea morală suprafirească este legea dată de Dumnezeu pentru a scăpa de la pierzanie pe om, care, săvârșind păcatul, nu mai auzea deplin glasul legii morale firești, și de aceea se lăsa călăuzit tot mai mult de îndemnurile păcătoase ale inimii sale.

Despre legea suprafirească Sfânta Scriptură zice: „După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin proroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul” (Evrei 1, 1)

Cuvintele acestea ne arată că există o lege suprafirească, dată înainte de venirea Mântuitorului, și alta dată prin Însuși Mântuitorul nostru.

Legea suprafirească dată înainte de venirea Mântuitorului este cuprinsă în Vechiul Testament, iar legea dată prin Mântuitorul este cuprinsă în Noul Testament.